Location

DC89 Extravilan Constanța, Județul Constanța

Istoric

Povestea noastră, din 1992 până azi

Ferma Stoian, pornită ca o afacere de familie, a fost înfiinţată în 1992 de familia Stoian şi şi-a început activitatea pe o suprafaţă de 7 hectare, pe care a fost cultivată, în primul an, varză. La acel moment, lucrările erau efectuate de familia Stoian, împreună cu doar trei angajaţi şi cu utilaje închiriate de la SMA (Secţia Maşini Agricole).

În 1995, datorită calităţii superioare a recoltei, suprafaţa de teren cultivat cu legume a crescut la 40-50 de hectare şi Ferma Stoian, care achiziţionase deja două tractoare, a început să îşi dezvolte baza de utilaje, astfel încât astăzi deţine 21 de tractoare și toată gama de utilaje pentru cultivarea rădăcinoaselor și bulboaselor în câmp deschis. În 1999, Ferma Stoian lucra o suprafaţă de 150 de hectare de teren, în 2005, aprox. 400 de hectare, iar în 2010, suprafaţa cultivată ajunsese la 470 de hectare, pe care se aflau legume. Începând cu anul 2016, Ferma Stoian cultivă legume pe o suprafaţă de aprox. 550 de hectare, la care se adaugă terenurile cultivate cu cereale, porumb sau alte culturi pentru rotaţia culturilor. 

Din nevoia de a răspunde cerinţelor pieţei, în vederea dezvoltării fermei, în 2002 a luat fiinţă S.C. Big Land Company S.R.L., societatea comercială care deserveşte Ferma Stoian. Principalul avantaj a fost acela că au putut fi achiziţionate utilaje performante din străinătate. Anul 2005 a însemnat construirea, din fonduri proprii, a primului depozit frigorific.

În 2007 Ferma Stoian a accesat, pentru prima dată, fonduri europene, şi astfel, prin proiectul SAPARD, a făcut o achiziţie de tractoare şi utilajele aferente. În 2008 a fost accesat al doilea proiect european, pentru construcţia celei de-a doua hale frigorifice de depozitare şi achiziţionarea de motostivuitoare. În 2010 a mai fost construită încă o hală ventilată pentru depozitarea cepei. 

Suprafaţa totală a spaţiului în care se află halele de depozitare este de 4 hectare, iar lături de acestea, au fost construite, începând din 2002, spaţiile administrative și tehnice (ateliere).

În anul 2011 a fost înființat grupul de producători Stoian Land Cooperativă Agricolă care astăzi are 7 membri, Big Land Company fiind fermierul cu cea mai mare pondere. Odata cu înființarea cooperativei s-a demarat un proces amplu de dezvoltare privind tehnologia de condiționare a rădăcinoaselor, începând de la spații noi de depozitare până la sortarea și ambalarea produselor prin sisteme automatizate și semi-automatizate.

În anul 2015 au fost finalizate lucrările de construcție ale unui nou depozit frigorific cu tehnologie avansată de pastrare pentru rădăcinoase și ceapă, urmând ca apoi, în anul 2019, să fie achiziționată o linie complet automatizată de condiționare a morcovului care are în componența sa inclusiv sortatoare optice și paletizoare automate. Ambalarea produselor se realizează în materiale reciclabile (pungă, folie sau plasă), cu capacitate de la 1kg până la 15kg.

Simultan cu investițiile în zona de procesare au fost permanent realizate investiții în ceea ce privește tehnologia de câmp, de la utilaje sustenabile pentru pregătirea solului, însămânțare, întreținerea și tratarea culturilor până la mașini performante de recoltare.

În ceea ce privește desfacerea, 30% din marfa Fermei Stoian pleacă pe piaţa liberă, către micii comercianți, angrosiști sau procesatori, iar 70% către marile reţele de retaileri.

Dintre marile lanțuri de retaileri, Ferma Stoian livrează în prezent legume românești către Carrefour România, Auchan Romania, Romania Hypermache(Cora), Metro și Selgros.